duminică, 28 iunie 2009

Regal cu ciocolată


Penelopa se întoarce... cu spatele :P

Blat: 150 g zahăr pudră, 200 g unt, 250 g ciocolată, 4 ouă, 100 g făină, un praf de sare
Umplutură: 200 g frișcă, 250 cireșe fără sâmburi, 4 linguri zahăr pudră, 1 lingură vișinată
Glazură: 100 g ciocolată, 2 linguri unt, 1 lingură rom

Pentru blat se freacă zahărul cu gălbenușurile până devin cremoase, se adaugă făina, sarea, untul, ciocolata topită, iar la sfârșit se adaugă albușurile bătute spumă tare. Se pune compoziția într-o formă unsă și tapetată cu făină și se coace, la foc potrivit, aproximativ 30 de minute.
Se amestecă cireșele fără sâmburi și tăiate în jumătăți cu zahărul și vișinata și se fierb câteva minute până se înmoaie. Se scurg, iar cu sucul obținut se vor înmuia blaturile. Se bate frișca bine și se amestecă cu cireșele răcite.
Se taie blatul prăjiturii pe orizontală, se însiropează, apoi se pune frișca cu cireșe între cele două blaturi.
Pentru glazură se topește ciocolata împreună cu untul și romul și se toarnă peste prăjitură. Se lasă la rece până în momentul servirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu